HC Dobrogea Sud se bate cu Steaua Bucureşti pentru un loc în finala Cupei României

161
Sâmbătă, 29 mai, la Sala Polivalentă din Bucureşti, sunt programate partidele contând pentru semifinalele Cupei României la handbal masculin.

După jocurile din sferturi, patru echipe au acces în „careul de aşi”: HC Dobrogea Sud (29-24 cu SCM Politehnica Timişoara), Dinamo Bucureşti (34-32 cu CSM Bucureşti), CSM Bacău (32-24 cu Minaur Baia Mare) şi Steaua Bucureşti (36-34 cu vicecampioana Potaissa Turda).

„Ţintarul” Final Four-ului a fost stabilit prin tragere la sorţi. Astfel, echipa constănţeană va întâlni, sâmbătă, 29 mai, de la ora 15.30, în direct la TVR 1, pe Steaua Bucureşti, echipă antrenată de constănţeanul Marius Stavrositu. În cealaltă semifinală, de la ora 11.00, în direct la TVR 2, Dinamo Bucureşti va primi replica CSM-ului Bacău.

„Îi felicit pe băieţi pentru felul în care s-au bătut pentru calificarea în Final Four. Au dat dovadă de caracter. Sper să nu ne oprim aici, vrem să jucăm finala şi să o câştigăm.


Cu Steaua va fi foarte, foarte greu. Meciul are o miză uriaşă pentru ei, este şansa lor de a juca într-o cupă europeană dacă prind finala. Sunt convins că va fi un meci spectaculos, noi trebuie să ne facem jocul şi să câştigăm”, a declarat, pentru site-ul oficial al clubului, preşedintele HC Dobrogea Sud, Ionuţ Stănescu.

Finalele vor avea loc duminică, 30 mai. De la ora 11.00, în direct la TVR 2, învinsele din semifinale vor juca pentru medaliile de bronz, în finala mică, iar la ora 15.30, se va da startul marii finale, această partidă fiind transmisă în direct de TVR 1.

Şi o veste de ultimă oră: se va permite accesul spectatorilor la 25% din capacitatea Sălii Polivalente, în urma demersului Federaţiei Române de Handbal, aprobat de CNSU. Aşadar, suporterii constănţeni îşi vor putea susţine echipa la faţa locului.

XXX

Sâmbătă, 29 mai, echipa naţională de handbal-juniori a României va întâlni reprezentativa Poloniei, într-o partidă amicală, ce se va desfăşura la Izvorani.

„Timpul de pregătire a fost destul de comprimat. Jucătorii au înţeles că trebuie o implicare mult mai mare în procesul de antrenament pentru a asimila cât mai multe detalii tehnico-tactice. Atmosfera este una plăcută, cu energie pozitivă. Ne vom putem evalua potenţialul în raport cu o echipă ce practică un handbal de calitate”, a declarat, pentru site-ul oficial al Federaţiei Române de Handbal, antrenorul lotului naţional de juniori, Daniel Anca.

Tehnicianul are sub comandă 20 de jucători, doi dintre aceştia fiind legitimaţi la HC Dobrogea Sud: Gabriel Preda şi Robert Soare. 



Pagina a fost generata in 0.3256 secunde