Ediția a V-a a „Crosului Năvodariului”, un real succes

Marţi, 27 Iulie 2021, 17:17
136
Stadionul „Flacăra” a găzduit duminică, ediția a V-a a „Crosului Năvodariului”, competiție care promovează un stil de viață sănătos pentru locuitorii orașului.

Evenimentul, care a cuprins trei curse pe categorii de vârstă, două pentru copii (cu vârsta până în 10 ani, respectiv 11-16 ani) și una pentru adulți, a fost un real succes, cu o participare numeroasă.

Organizatorul evenimentului a fost Compartimentul Activități Sportive din cadrul Primăriei Orașului Năvodari.

Printre participanți s-au aflat sportivi de la CS Năvodari, dar și numeroși locuitori ai orașului, de la cei mai mici până la pensionari, care au înfruntat căldura și au alergat pe pista stadionului.

Participanții au fost înscriși la o tombolă cu premii în echipamente sportive, iar câștigătorii vor fi anunțați în cadrul spectacolului ocazionat de „Zilele Orașului Năvodari”, pe 31 iulie.

Nu a contat foarte mult locul pe care s-au clasat concurenții, importantă fiind participarea și alergarea, faptul că s-a făcut mișcare într-un cadru organizat.

Fiecare participant a primit câte o medalie și un tricou de la organizatorii „Crosului Năvodariului”, dar și batoane proteice și apă pentru hidratare.

Viceprimarul orașului Năvodari, Costel Aurelian Dumitrașcu ne-a declarat: „Este remarcabil, că atât de mulți participanți au ținut să alerge la «Crosul Năvodariului» venind de la cei mai mici până la pensionari. Primăria își dorește să organizeze în continuare, astfel de competiții, pentru că sportul înseamnă sănătate și ne dorim să avem tot mai mulți oameni, care să facă mișcare. Văzând cât de mult succes a avut acest Cros, ne gândim să înființăm și o secție de atletism la Clubul Sportiv Năvodari”.



Pagina a fost generata in 0.1767 secunde