Lupta cu pandemia continuă la Spitalul Judeţean Constanţa. Eforturi pentru a ajuta pacienţii

Luni, 28 Decembrie 2020, 20:15
144
Numărul de pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 a atins un nivel uriaş în ultima lună de zile. Tocmai de aceea, conducerea Spitalului Județean Constanța a luat de urgenţă mai multe măsuri, menite să ducă la o cât mai bună gestionare a acestor cazuri.

„A fost crescută capacitatea de oxigen medicinal prin montarea unei instalații noi, în curtea SCJU, lângă stația de Oxigen inițială. A fost înființată o nouă linie telefonică, dedicată exclusiv aparținătorilor desemnați ai pacienților diagnosticați cu SARS-CoV-2. Numărul 0736/603.824 este disponibil zilnic, între orele 10.00 - 13.00, urmând să extindem programul pe viitor. De asemenea, au fost instalate opt paturi speciale de terapie intensivă și echipamentele aferente, care au intrat în posesia SCJU în urma sponsorizărilor efectuate de către Rompetrol și asociația Dăruiește Aripi”, explică directorul medical al spitalului, dr. Marius Prăzaru.



Astfel, KMG International, sub brandul Rompetrol, a achiziționat prin Fundația pentru SMURD și a donat Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, trei paturi de terapie intensivă, echipate individual cu ventilatoare, monitoare funcții vitale, console cu injectomate și infuzomate. Tot în luna decembrie, Asociația Dăruiește Aripi a donat secției ATI cinci paturi Stryker. „Pe această cale, dorim să le mulțumim sponsorilor noștri pentru susținere și pentru faptul că, astfel, sunt alături de personalul din linia I, luptând împreună împotriva coronavirusului”, a mai spus reprezentantul Spitalului Judeţean Constanţa.


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.1621 secunde