Au dat lovitura cu taxa de parcare, la Constanța! Ce vrea să facă primăria cu banii?

Vineri, 17 Septembrie 2021, 00:01
2388
De aproape trei luni de zile, a fost reintrodusă plata parcării în municipiul Constanţa şi în staţiunea Mamaia, după ce fostul regulament a fost anulat în instanţă şi mai bine de un an s-a parcat la liber în toate spaţiile publice. Astfel, din această vară, autorităţile locale au început să încaseze bani frumoşi, pe care ar trebui să îi cheltuiască apoi pentru amenajarea unor grădini, parcuri şi noi parcări.

Reluarea taxării utilizării locurilor de parcare a fost implementată etapizat, în luna iunie, mai întâi zona 0, apoi în zona 1, respectiv zona 2. Între timp, administraţia a montat panouri pe mai toate bulevardele din oraş astfel încât, în prezent, aproape că nu mai ai unde să laşi maşina fără să fie necesară o plată. Tarifele diferă şi ele în funcţie de zone, de la 4 lei, până la 1 leu pe oră.

Potrivit informațiilor obținute de la Primăria Constanța, după prima analiză, într-o lună de zile, din 18 iulie până pe 16 august 2021, inclusiv au fost încasaţi 160.028,99 euro şi 214.397 lei din taxa parcărilor prin sms sau plata cu cardul, pe cele trei zone, 0, 1 şi 2. Dintre aceştia, nu sunt toţi banii primăriei, o parte reprezentând tva, impozit şi comisionul procesatorilor.

Defalcat, în zona 0, adică în zona centrală şi zona istorică a municipiului, în portul turistic Tomis, în parcarea de la Poarta 1, parcarea etajată de la Spitalul Judeţean şi în staţiunea Mamaia, au fost înregistrate 161.768 de tranzacţii prin sms şi 29.474 cu cardul. Prin sms, în intervalul 18 iulie – 16 august, s-a încasat suma de 146.362,95 euro, valoarea netă fiind de 131.462,18 euro. Comisionul procesatorilor însumează 14.900,77 euro. De asemenea, cu cardul au fost realizate 29.474 de tranzacţii, totalizând 189.470 lei. Din aceştia, valoarea netă este de 170.180,63 lei, iar comisionul procesatorilor este de 19.289,37 lei.

În zona 1, adică în parcările publice de la pieţe, de-a lungul bulevardelor sau străzilor, în acelaşi interval, s-au făcut 22.149 de tranzacţii prin sms, însumând 10.039,07 euro, cu o valoare netă de 9.017,02 euro. Din acest total, comisionul procesatorilor este de 1.022,05 lei. Cu cardul, au fost efectuate 8.837 de tranzacţii, cu încasări de 13.665 lei, rezultând o valoare netă de 12.273,81 lei şi un comision pentru procesatori de 1.391,19 lei.

În zona 2, 11.309 de persoane au ales să achite taxa de parcare prin sms, fiind colectată suma de 3.626,97 de euro, cu o valoare netă de 3.257,72 euro. Comisionul procesatorilor este de 369,25 euro. Cu cardul au fost efectuate 5.758 de tranzacţii, cu o valoare totală de 11.262 lei şi 10.115,45 lei net. Din aceştia se scade comisionul procesatorilor, de 1.146,55 lei.

Încă sunt aşteptate parcometrele

Din păcate, în continuare, persoanele care nu pot plăti prin sms sau cu cardul, prin aplicaţie, nu au posibilităţi de achitare a taxei de parcare, ceea ce le face pasibile de amendă. Singura variantă găsită de autorităţi este vânzarea de tichete de parcare, care trebuie cumpărate în prealabil, însă nu există nici parcometre, nici persoane care să încaseze taxa la faţa locului.

„Sumele colectate sunt folosite aşa cum este prevăzut în Hotărârea de Consiliu Local în care a fost adoptat regulamentul. Astfel, sumele încasate din tarife, taxe, abonamente şi amenzi pentru parcare vor fi utilizate exclusiv pentru modernizarea logisticii de mobilitate urbană durabilă, înfiinţarea de noi spaţii verzi, amenajarea şi edificarea de noi spaţii de parcare”, a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanţa, Alin Vintilă.



Pagina a fost generata in 0.2765 secunde