Nu vă mai roadeţi unghiile! Nu faceţi altceva decât să le maltrataţi

Joi, 29 Iulie 2021, 00:00
139
Foarte multe persoane au ticuri sau obiceiuri mai mult sau mai puţin neobişnuite: unii îşi răsucesc o şuviţă de păr, alţii îşi rod unghiile. Aceste gesturi aparent banale dezvăluie o anumită latură a personalităţii fiecăruia.

Potrivit dr. Luminiţa Mândrescu, cel mai des întâlnit obicei de acest gen este roaderea unghiilor sau onicofagia. Potrivit psihologilor, roaderea unghiilor trădează o tensiune reprimată şi apare cu precădere în cazul persoanelor introvertite, care ţin înăbuşite nemulţumirile, sentimentele de furie şi frustrările. Nevoia de eliberare a acestor sentimente negative apare, însă, inconştient prin maltratarea propriilor unghii. Din păcate, este un gest involuntar, de aceea voinţa persoanei nu este întotdeauna suficientă pentru a-l opri. Există, totuşi, o metodă care reuşeşte să pună capăt roaderii unghiilor. Este vorba despre aplicarea unei soluţii cu gust foarte amar, care are o acţiune repulsivă, împiedicând imediat gestul respectiv.

În majoritatea cazurilor, obiceiul roaderii unghiilor debutează în copilărie. Cei mai mulţi copii îşi rod unghiile sau obişnuiesc să ţină degetul în gură din cauza plictiselii, foamei sau ca mijloc de autoliniştire. În rândul celorlalte categorii de vârstă, frecvenţa acestui obicei scade treptat, fiind întâlnit la o treime dintre adulţi. Consecinţele onicofagiei sunt cât se poate de serioase. Unii îşi maltratează propriile unghii până la sânge, ajungând să-şi roadă unghiile chiar şi în somn. Din cauza acestui obicei, vârfurile degetelor sunt inflamate şi foarte dureroase, apar leziuni ale cuticulelor, unghiile sunt roase din carne şi au un aspect urât.

Mai mult decât atât, persoanele care au acest obicei pot suferi infecţii la rădăcina unghiilor sau la nivelul gurii din cauza transmiterii microbilor de pe mâini în gură şi invers. În cazuri extreme, pot apărea depozite de puroi pe degetele umflate şi roşii. În plus, onicofagia poate conduce la probleme dentare, infecţii ale gingiilor şi favorizează apariţia cariilor. Pe plan psihologic, onicofagia influenţează în mod negativ calitatea vieţii persoanelor afectate, care conştientizează că au o problemă de care nu pot scăpa, se simt complexate din această cauză, pot suferi de anxietate, ajung să evite relaţiile sociale.

Cum spuneam, metoda clasică şi cu o eficienţă incontestabilă în oprirea roaderii unghiilor constă în aplicarea unei soluţii cu gust foarte amar, care are o funcţie repulsivă, împiedicând imediat obiceiul respectiv. Medicul spune că, aplicată zilnic pe întreaga unghie şi pe cuticule, soluţia amară dă rezultate în scurt timp. Ca urmare, unghiile pot deveni din nou mai lungi şi mai frumoase. Psihologii spun despre o astfel de soluţie, care este fără culoare şi fără miros, că acţionează precum un gardian invizibil şi reprezintă puterea voinţei într-o sticluţă. Cu ajutorul acestei soluţii, femeile pot începe din nou să se bucure de aspectul frumos şi îngrijit al unghiilor, iar bărbaţii pot depăşi jena de a-şi roade unghiile. O altă modalitate de a evita rosul unghiilor este să băgaţi unghiile în usturoi. Astfel, când o să vreţi să vă roadeţi unghiile aroma usturoiului vă va împiedica să faceţi acest lucru.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3491 secunde