Cafeaua, în exces, poate duce la apariţia afecţiunilor cronice

677
După ce au analizat efectul dozelor mari de cafea asupra organismului, cercetătorii australieni au descoperit că cinci ceşti de cafea pe zi chiar şi decofeinizată pot duce la apariţia afecţiunilor cronice. Explicaţia: echivalentul a cinci cafele pe zi duce la dublarea cantităţii de grăsime din jurul organelor din abdomen care duce, mai departe, la afecţiuni cronice letale.

Cercetătorii doreau să studieze un compus din cafea cunoscut sub numele de acid chlorogenic (CGA), despre care se crede că aduce diferite beneficii asupra sănătăţii, cum ar fi prevenirea diabetului.

Kevin Croft, profesor la Universitatea Western Australia, afirmă că studiile precedente au testat efectul unei cantităţi mici de cafea, echivalentul unei ceşti pe zi.

„Studiile au arătat că riscul de a dezvolta diabet de tip 2 scade în urma consumului de cafea. Pornind de la aceste cercetări, am dorit să studiem efectele compuşilor de tip CGA ce se găsesc în cantităţi mari în cafea, dar şi în ceai şi anumite fructe, precum prunele”, a explicat profesorul Croft. El a precizat că, în trecut, compuşii CGA erau renumiţi pentru efectele benefice asupra sănătăţii, cum ar fi creşterea sensibilităţii insulinei, reducerea tensiunii arteriale şi reducerea acumulării de ţesut adipos din corp. (M.Ş.)

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3083 secunde