Atenţie la produsele cosmetice folosite! Unele obiceiuri duc la apariția acneei

Luni, 21 Iunie 2021, 19:47
445
Uneori, oamenii nu acordă o prea mare atenție tenului și nu procedează deloc corect. Din păcate, de multe ori, obiceiurile zilnice vă pot afecta tenul, ducând la apariția acneei, iar acest aspect este extrem de deprimant, mai ales pentru o femeie. Potrivit dr. Cristina Crețu, pentru a avea o piele frumoasă, un ten radios, trebuie să fiți atenți, în primul rând, la produsele de machiaj pe care le folosiți. De ce? Pentru că produsele cosmetice, mai ales fondurile de ten, conțin diverse ingrediente care vă pot afecta tenul.

Mai departe, acestea pot provoca o alergie sau o iritație puternică care să ducă la apariția acneei. Tocmai de aceea, este indicat să verificați produsele de machiaj pe care le cumpărați să fie hipoalergenice și noncomedogene, adică să nu provoace coșuri și puncte negre. În același timp, evitați pe cât posibil produsele care usucă pielea. De fapt, pielea trebuie hidratată în permanenţă, astfel că este indicat să renunțaţi la loțiuni tonice pe bază de alcool, săpunuri și creme care vă usucă tenul. Dacă optaţi pentru astfel de variante, nu faceţi altceva decât să înrăutățiţi situația și să produceţi mai mult sebum. Un alt lucru ce trebuie reţinut, fixativul sau spuma de păr dăunează tenului. Aşa că, dacă obişnuiţi să le folosiţi, trebuie să ştiţi că acestea rămân mai mult timp pe firul de păr, iar pe timpul nopții se transferă pe pernă sau pe cearceaf și intră în contact cu tenul, provocând apariția coșurilor. Pe de altă parte, alimentația bogată în zahăr și grăsimi nu numai că vă afectează organismul, dar stimulează și apariția acneei. Totodată, igiena este foarte importantă și în ceea ce privește declanșarea acneei. Ca urmare, spălaţi-vă des lenjeria de pat și prosoapele, pentru a evita apariția imperfecțiunilor la nivelul feței. Nu uitaţi un lucru, mâinile intră cel mai des în contact cu diverși factori, așa că trebuie să fie curate tot timpul. 



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.1283 secunde