USR-PLUS Constanţa, acuze pentru parlamentarii care vor pensii speciale

Marţi, 20 Aprilie 2021, 08:51
423
Mai mulţi foşti parlamentari au început procese pentru a-şi primi în continuare pensiile speciale, iar cei din organizaţia USR-PLUS Constanţa au sesizat acest lucru şi au marcat momentul pe pagina oficială de Facebook.

„122 de foști parlamentari au început procese pentru a-și primi, în continuare, pensiile speciale. E greu să renunțe la privilegii. Aceștia spun că e un drept câștigat. Noi spunem că sunt oportuniști și s-au învățat să primească bani de la stat doar pentru că au trecut prin Parlament.


Pensiile speciale sunt o nedreptate față de milioane de români. Am promis eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor și asta am făcut, un prim pas necesar pentru a repara inechitățile din țara noastră.

Amintim că parlamentarii USR au fost singurii care au demisionat, cu câteva zile înainte de încheierea mandatului, ca să nu primească pensie specială. Mai mult, zilele trecute am depus un nou proiect pentru eliminarea pensiilor speciale și pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de Consilii Județene”, au transmis cei de la USR-PLUS Constanţa prin intermediul paginii de Facebook.



Pagina a fost generata in 0.4797 secunde