Mare eveniment la Constanța. Organizatorii UNTOLD vor aduce un festival unic în Europa

2707
4
Litoralul este un pion important pentru ca orașul Constanța să câștige puncte la capitolul imagine, distracție, și promovare turistică. Drept urmare, prin vocea admini-strației locale, orașul de la malul mării își propune să devină polul distracției în Europa. Și cum altfel decât printr-un eveniment muzical de amploare. Aceasta în contextul în care organizatorii celebrului festival UNTOLD sunt interesați de posibili-tatea unei colaborări în acest sens. 


Vineri, Primăria Constanța și-a anunțat intenția de a pune litoralul românesc pe harta internațională a destinațiilor turistice de tip festival prin organizarea unui eveniment muzical de amploare. În acest sens, primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, i-a invitat pe reprezentanții celui mai popular festival din Europa, UNTOLD, pentru a discuta posibilitatea dezvoltării unui nou proiect pe litoralul Mării Negre. "Constanța merită să găzduiască cel mai important festival desfășurat în aer liber, la malul mării. Putem să ne lăudăm cu o infrastructură unicat în Europa, iar prezența celor de la UNTOLD lângă mine este o dovadă că ne dorim să lucrăm cu cei mai buni. Economia orașului va avea extrem de mult de câștigat, iar Constanța va deveni un punct important pe harta festivalurilor din Europa. Un astfel de eveniment major va atrage mii de turiști străini și români. Asta se traduce prin promovare internațională nu doar pentru orașul Constanța și stațiunea Mamaia, ci pentru tot litoralul și Delta Dunării", a spus primarul Decebal Făgădău.


Mizând pe potențialul turistic al litoralului românesc, Bogdan Buta, Director General UNTOLD, s-a declarat încrezător în reușita acestui proiect: "Dorim să dezvoltăm un festival cu o poveste și o identitate nouă, care să se muleze pe potențialul și specificul zonei. Vrem să gândim acest festival în așa fel încât să devină unic în Europa și pentru asta vom aloca toate resursele necesare. La prima ediție a festivalului UNTOLD, în 2015, valoarea bugetului s-a ridicat la 5 mili-oane de euro, iar când lucrurile se vor concretiza aici, prima ediție a noului festival de pe litoralul românesc va beneficia de aceeași seriozitate, inclusiv financiară." 


"Deocamdată nu se știe luna când se va organiza, dar se preconizează ca fiind posibil să aibă loc la sfârșitul sezonului estival, pentru a aduce beneficii și operatorilor de pe litoral", a concluzionat primarul Constanței.


Pasul următor este semnarea unui protocol între cele două părți, urmând ca în perioada următoare să aibă loc noi întâlniri cu autoritățile locale, pentru a fi găsite cele mai bune variante și soluții pentru implementarea acestui proiect.


Comentează știrea

eva
25 martie 2017
o intentie corecta

Sigur, sa aducem turisti. Au si ce vedea la noi in oras. Strazi cu gropi, prost iluminate, trotuare lipsa, maidanezi, mizerie. In Mamaia totul este un mare kitsch. Si pe ce drumuri sa ajunga in Constanta? Sa fiu primar mi-ar crapa obrazul de rusine. Poate daca alesii vor fura mai putin si vor investi mai mult, in cativa ani o sa ajungem si noi la nivelul unui oras european. Si apropos, domnule Fagadau, lucrarile care se fac chiar sub nasul dumneavoastra, in parcul primariei, par cam de mantuiala. Dalele care s-au pus pana acum sunt denivelate. Numai bine sa se impiedice lumea si sa se formeze baltoci cand ploua.

cel mai slab primar
25 martie 2017
o infrastructură unicat în Europa

,,o infrastructură unicat în Europa''- bai nene e grav ! credeam ca ideea e sa mergi pe burta , dar vad ca boala e mult mai grava ! incearca sa intrii dimineata in Constanta si o sa vezi o infrastructură unicat în Europa !!! hahahhahahaha - aoleo !

constanteanul
25 martie 2017
structura aia unicat

INCEPE CU TZIGANIA AIA DE LA GARA, CU TOTI GOLANII AIA DIN STATZII, CU MIZERIA AIA DIN STATZIILE SPRE MANGALIA.. hOTZII DE BUZUNARE ..MAI VREI? FAGADAU CAND AI TRECUT ULTIMA OARA PE ACOLO SA VEZI CU OCHII TAI PRINCIPALA POARTA DE INTRARE IN CONSTANTA? AAA! SA NU UITAM DE BLOCAJELE RUTIERE DE PE AUREL VLAICU SI PREFUL INFERNAL DE PE BULEVARD. DU-TE BA PE TEREN SI VEZI REALITATEA SI DUPA AIA MAI VORBIM...

valeleu
14 aprilie 2017
asta e alt "tun"

ba sa le fie rusine ca e dezastru din orice unghi ai privi,iar sleahtele de machidoni imputiti fura in continuare,impreuna cu tiganii si asistatii social,printre mii de caini gunoaie curve si hoti din buzunare.asta a ajuns Constanta,paradisu excrocilor machidoni ,arabi,sirieni,etc.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3144 secunde