Ludovic Orban demisionează de la şefia Camerei Deputaţilor

179
Deputatul Ludovic Orban a anunțat că își va depune demisia de la șefia Camerei Deputaților, luni, la prima oră și a transmis mesajul ferm că orice parteneriat al său cu Klaus Iohannis s-a încheiat, odată cu câștigarea alegerilor la Congresul PNL de către Florin Cîțu.

„De-a lungul carierei mele de 31 de ani am apărat valorile liberale și am acționat constant pentru a pune în practică un ideal al politicilor liberale, pentru a realiza un salt de care România are nevoie. Voi rămâne consecvent, îmi voi păstra convingerile pentru apărarea democrației, drepturilor și libertăților individuale, valorilor liberale și, de asemenea, voi continuă să acționez, așa cum am făcut-o și până acum, alături de colegii mei. Demisia mea din funcția de președinte al Camerei Deputaților va fi luni, la prima ora, pe masă președintelui ales, Florin Cîțu. Din momentul de față, între Ludovic Orban și președintele Klaus Iohannis nu mai există niciun parteneriat”, a spus, după aflarea rezultatului de la congres, fostul preşedinte al PNL, Ludovic Orban.

Reamintim că Ludovic Orban a pierdut, sâmbătă, alegerile pentru conducerea Partidului Național Liberal, în favoarea premierului Florin Cîțu, obținând doar 39,7% din voturile liberalilor.

Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.6527 secunde