Klaus Iohannis: "Criza politică ar trebui să se termine"

Vineri, 22 Octombrie 2021, 13:15
178
Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, înaintea participării la reuniunea Consiliului European, că trebuie să se termine criza politică o dată cu învestirea unui nou guvern. Președintele spune că este nevoie de reforme în justiție, administrație, pensii și salarii, reforme pe care vechiul guvern nu a reușit să le pună în aplicare.

„ Trebuie să vedem lucrurile așa cum le văd şi românii. Trebuie să se termine criza politică, care nu este despre România, nu este despre problemele românilor. Este o criză creată de unii care au vrut să arate cât de importanți sunt şi nu au reușit să arate decât ce neimportanți sunt, ca s-o spun foarte franc. Pe de altă parte, acum am desemnat pe domnul Ciucă să formeze un guvern, să ne apucăm, să se apuce guvernul să rezolve problemele românilor şi problemele României: pandemia, criza energetică, venirea iernii şi reformele. Eu mi-am asumat aceste reforme din 2014 şi sunt în continuare hotărât să mă implic total ca să avem o reformă finalizată cu bine în justiție. Avem absolută nevoie de o justiție independentă, corectă, dreaptă, avem nevoie de schimbări. Legile justiției sunt încă așa cum au rezultat ele pe vremea PSD-lui lui Dragnea. Nu putem să rămânem așa. Avem nevoie de reformă în administrație, avem nevoie de reformă în domeniul pensiilor, avem nevoie în domeniul salarizării publice, deci, toate aceste lucruri au rămas în nelucrare, cum se numește. Coaliția care a guvernat până acum nu a reușit să rezolve aceste probleme. Nu are rost să vă explic eu acum de la Bruxelles de ce nu au reușit, dar zilele trecute au cam arătat care au fost crizatorii. Cei care în loc să facă reforme au produs crize.”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Pagina a fost generata in 0.3503 secunde