Guvernul Cîţu a picat. Partidele se „încălzesc” pe margine pentru a propune un nou premier

624
Marţi a fost o zi plină pentru întreaga scenă politică din România. Moţiunea de cenzură a celor de la PSD prin care se cerea demisia premierului Florin Cîţu a fost votată, iar rezultatul a fost unul năpraznic pentru întregul Guvern Cîţu. Toţi cei 281 de parlamentari aflaţi în sală au votat pentru demiterea guvernului şi astfel hegemonia lui Cîţu s-a încheiat.

Parlamentarii PNL şi UDMR au fost prezenţi în sală, însă aceştia nu au votat. Imediat după aflarea rezultatului, au apărut şi primele reacţii. Preşedintele USR-PLUS, Dacian Cioloş, a postat un mesaj pe pagina sa personală de Facebook.

„Drum bun, domnule Cîțu! O țară întreagă a stat blocată în demisia dumneavoastră și iată că, astăzi, demiterea a avut loc. E important ca din acest moment criza politică provocată de premierul Cîțu să se încheie cât mai repede. Pe cetățeni îi interesează ca cineva să se gândească la ei și nu la putere, de dragul puterii. Oamenii se luptă azi cu scumpiri, pandemie, un sistem sanitar ajuns la limită, nesiguranța cu privire la rămânerea școlilor deschise. Toată lumea știe că avem o problemă sistemică, că încrederea în stat a ajuns la cote minime, iar situația este absolut dramatică”, a transmis Dacian Cioloș.

Imediat după ieşirea din sală, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, cel care a avut un discurs dur la adresa lui Florin Cîţu, şi-a exprimat şi el părerea în legătură cu votul moţiunii.

„Moțiunea a trecut cu 281 de voturi pentru. Am fost susținuți de parlamentarii de la AUR și de la USR-PLUS. Era necesar ca acest guvern condus de Florin Cîțu să plece acasă. În cei 30 de ani post-decembriști nu am avut niciodată de-a face cu un guvern mai iresponsabil și mai cinic cum a fost acesta. Mă bucur că astăzi în toate discursurile s-a accentuat și faptul că cei de la USR-PLUS au fost parte în această guvernare și trebuie să își asume această responsabilitate public, nu doar prin votul de astăzi”, a declarat și Marcel Ciolacu.

USR-PLUS Constanţa, reacţie după căderea Guvernului Cîţu

Pe pagina oficială de Facebook a celor de la USR-PLUS Constanţa a apărut şi prima reacţie după ce Guvernul Cîţu a picat.

Reprezentanţii USR-PLUS Constanţa spun că Florin Cîţu a aruncat România în haos şi a fost complet lipsit de responsabilitate. Preşedintele USR-PLUS Constanţa, Dumitru Caragheorghe a oferit o scurtă declaraţie în exclusivitate pentru „Cuget Liber”.

„S-a întâmplat ceea ce trebuia să se întâmple. Florin Cîţu şi-a săpat groapa cu mâna lui. Moţiunea a trecut. Existau dubii vizavi de poziţionarea PSD-ului în toată această ecuaţie. Până la urmă este un record istoric la vot împotriva unui premier după Decembrie 1989. De acum aşteptăm să vedem consultările pe care le va avea preşedintele Iohannis cu partidele, cu ce propunere de premier vine. În mod normal dacă respectă decizia CCR nu trebuie să vină iarăşi cu propunere de premier Florin Cîţu. Ne dorim să revenim la guvernare, însă suntem sceptici. Cel mai probabil se conturează un guvern minoritar al PNL cu susţinere PSD”, a declarat Dumitru Caragheorghe pentru „Cuget Liber”.

Urmează ca preşedintele Klaus Iohannis să se consulte cu partidele din Parlament pentru alegerea unui nou premier săptămâna viitoare.



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.3042 secunde