Dumitru Caragheorghe explică cum sunt împărţiţi banii din bugetul Primăriei Constanţa

Joi, 06 Mai 2021, 00:00
1529
Bugetul Primăriei Constanţa pentru anul 2021 a fost aprobat în ultima şedinţă de Consiliu Local, iar investiţiile sunt făcute în aşa fel încât oraşul de la malul mării să arate mai bine decât a arătat în ultimii ani. Preşedintele Organizaţiei Municipale USR-PLUS, consilierul local municipal Dumitru Caragheorghe, a explicat într-o postare pe Facebook felul în care au fost împărţiţi banii pentru investiţiile din Constanţa şi cât de important este acest aspect.

„În ultima ședință de Consiliu Local am aprobat bugetul Primăriei pentru anul 2021. S-a spus că este cel mai mare buget pe care l-a avut orașul. Eu consider că cei aproximativ un miliard de lei estimați la venituri trebuie să se transforme în peste două miliarde în maxim trei ani, pentru a reduce diferențele față de alte orașe mai avansate ale țării. Potențialul există. De proiecte nu trebuie să ducem lipsă. Diferența esențială față de veniturile realizate ale anului trecut este dată de infuzia de bani europeni pentru mai multe proiecte – aproximativ 150 milioane de lei. Dezvoltarea orașului nu poate fi privită decât în strânsă legătură cu atragerea fondurilor europene”, a declarat Dumitru Caragheorghe.

El a amintit şi despre „perdeaua verde” urbană, dar şi despre alte obiective turistice care vor fi reabilitate în Constanţa.

„Cheltuielile estimate se cifrează la aproximativ 1,1 miliarde lei, diferența față de venituri fiind acoperită de excedentul anului trecut. Investițiile cresc în ponderea cheltuielilor totale de la 7% la 28% și este de dorit să treacă bine de 50% peste trei ani. Se duc mai mulți bani decât oricând spre învățământ, spre sănătate, spre cultură, atât în valori absolute, cât și în pondere. Cheltuielile sociale se păstrează în valori absolute, dar scad în ponderea totală a cheltuielilor. S-au bugetat proiecte importante vizând elaborări de documentații tehnico-economice privind îmbunătățirea mediului urban, pentru perdea verde urbană, pentru reabilitarea și punerea în valoare turistică a basilicii paleo-creștine de la Liceul Eminescu, dar și a Termelor Romane, pentru obiectiv Casa lui Ovidius, pentru Park&Ride Constanța Vest Hub și Constanța Sud Hub, pentru pasarele pietonale supraterane (Dezrobirii/Brătianu) și Km 4-5/Poarta 6”, a adăugat Dumitru Caragheorghe.

Parcul de la Gară va fi şi el reabilitat cu bani din bugetul Primăriei Constanţa, aşa cum se va întâmpla şi cu Teatrul de Stat, dar şi cu alte clădiri şi străzi importante din Constanţa.

„S-au alocat 5,3 milioane lei pentru reamenajarea Parcului Gării, peste 6 milioane lei pentru sisteme de irigat spații verzi în parcuri, 3 milioane lei pentru locuri de joacă, 6 milioane lei pentru baza de supraveghere a animalelor fără stăpân, două milioane lei pentru reabilitarea clădirii istorice Embiricos (incubator de afaceri), 5 milioane lei pentru clădirea de patrimoniu de pe strada Mercur 10 (în Piața Griviței). S-au alocat, în sfârșit, 1,5 milioane lei pentru creștererea eficienței energetice a Teatrului de Stat și multe altele. Aproape 100 de milioane lei se vor investi în îmbunătățirea mobilității urbane în paralel cu plasarea a două milioane de lei în actualizarea Planului Urbanistic General, dar și pentru alte documentații necesare Registrului Spațiilor Verzi”, a mai spus Caragheorghe.

Parcările sunt foarte importante în Constanţa, mai ales în ultima perioadă, în care autoturismele s-au înmulţit.

Caragheorghe admite că o parte din bani vor merge pentru construirea unei parcări încăpătoare supraterane.

„Nu în ultimul rând, s-au bugetat 3,6 milioane lei pentru elaborarea documentației tehnico-economice pentru execuție și montare parcări supraterane metalice. Am prezentat doar câteva din reperele care pot atrage atenția publicului larg și care dau un semnal că orașul are speranța ieșirii din zodia nefastă sub care s-a aflat două decenii”, a concluzionat Dumitru Caragheorghe.



Pagina a fost generata in 0.4098 secunde