CJC, bilanţ la un an de la alegerile locale. „Ne dorim un nivel ridicat de transparenţă”

154
Reprezentanţii Consiliului Judeţean Constanţa şi-au prezentat, miercuri, raportul de activitate din momentul în care au preluat conducerea instituţiei, de la alegerile de anul trecut. La eveniment au fost prezenţi preşedintele CJC, Mihai Lupu, vicepreşedinţii CJC, Stelian Gima şi Petre Enciu şi managerii instituţiilor subordonate Consiliului Judeţean Constanţa.

Primul care a luat cuvântul a fost Mihai Lupu, cel care a început cu un apel la vaccinare împotriva virusului COVID-19.

„Este un moment foarte important pentru CJC. Din păcate această pandemie ne-a obligat la foarte multe restricţii şi nu am putut să ne vedem. Fac apel la toți cetățenii județului nostru să meargă să se vaccineze. 92 la sută din populația nevaccinată este în spital. Doar acest vaccin poate duce la eliminarea într-o mare măsură a acestui virus”, şi-a început discursul preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu.

Apoi, şeful CJC a prezentat un raport general al activităţii instituţiei pe care o conduce în care a atins cele mai importante puncte.

„Încă de la preluarea mandatului, am prefigurat un plan de analiză astfel încât să obțin rezultate maxime. Am analizat sistematic activitatea instituțiilor subordonate CJC. În paralel, am urmărit strategia de dezvoltare durabilă a județului Constanța. Am avut misiunea de evaluare a sistemului de prevenire a corupției. Cele mai mari probleme au fost cu privire la organizarea și actualizarea regulamentului interior al instituțiilor. Controlul intern se desfășoară prin intermediul serviciului control. În perioada analizată s-au desfășurat 12 acțiuni de control cu tematică. Instituțiile noastre cât şi cele subordonate au nevoie de un sistem informativ actualizat în aşa fel încât să putem fi eficienți si transparenți în activitatea noastră. Acest sistem trebuie implementat cât mai rapid”, a mai spus Mihai Lupu.

Ulterior, a luat cuvântul vicepreşedintele CJC, Stelian Gima, cel care la începutul mandatului a fost nevoit să îl suplinească timp de o săptămână pe preşedintele CJC, pentru că acesta nu a putut să îşi desfăşoare activitatea din cauza unor probleme medicale.

„Perioada scursă de la preluarea acestui mandat a fost foarte dificilă. Multe provocări cauzate de situația pandemică. Încă din prima săptămână au apărut aceste provocări. Domnul președinte a lipsit în prima săptămână pe motive medicale. Eu l-am suplinit şi cred că am făcut-o cu demnitate. Alături de colegii din RADPP am participat la acțiuni de deszăpezire, o activitate încheiată cu succes. Nu au existat nici victime şi nici pagube materiale. Aş putea spune categoric că, sintagma care a putut defini activitatea CJC este analiza. Am analizat activitatea întregului consiliu. Am reușit să identificăm punctele forte şi am luat măsuri. Aş vrea să menționez că au fost finalizate lucrările aferente la stația de deşeuri din localitatea Tortoman. Cu privire la stația din localitatea Ovidiu, s-a emis o autorizație de construire. Un lucru foarte important este faptul că în urma vizitelor de monitorizare pentru anul în curs a existat o evaluare care a avut ca şi concluzie faptul că derularea contractului de finanțare nu a avut întârziere”, a explicat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Stelian Gima.

Ce proiecte sunt în lucru

Ultimul dintre cei trei care a luat cuvântul a fost Petre Enciu, cel care a prezentat mai multe proiecte în care a fost implicat direct.

„Ne dorim un nivel ridicat de transparenţă. Încă de la preluarea mandatului m-am ocupat de coordonarea activității proiecției generale de proiecte. Am găsit în implementare 13 proiecte care însumează aproape 90 de milioane de euro. Vorbim de 5 proiecte pe cultură, inclusiv proiectul Capidava, reabilitarea a 3 drumuri județene, proiectul de extindere a Delfinariului şi proiectul în care elaborăm strategia de dezvoltare județeană. Am dat ordin de începere pentru reabilitarea drumului DJ223. Am efectuat vizite la șantier. Se lucrează pe tronsoane. În momentul de faţă, suntem mulțumiți de stadiul evoluției lucrărilor. A mai fost o finalizare de proiect treasure, ce s-a adresat arheologiei submerse. Am achiziționat echipamente pentru scafandrii arheologi. La cetatea Carsium încercăm să îl ajutăm pe proiectant să elaboreze proiectul tehnic. M-am implicat în elaborarea caietelor de sarcini. În tot acest timp principiul meu de bază a fost să evit pe cât posibil realizarea contractelor. Serviciul de pregătire este extrem de important pentru că de aici pleacă fiecare idee de proiect cu finanțare externă. Am pregătit proiecte în valoare de peste 15 milioane de lei. Ne putem lăuda cu faptul că avem pe cultură în vedere proiecte în valoare de aproximativ 7 milioane de euro. Pe sănătate avem 9 proiecte care sunt estimate la peste 129 de milioane de euro. Ambiția noastră este să dublăm suma atrasă din fonduri europene pe această nouă finanţare care va veni în curând”, a concluzionat celălalt vicepreşedinte al CJC, Petre Enciu.



Pagina a fost generata in 0.4562 secunde