Traficul de mărfuri din porturile maritime românești este în ușoară creștere

Joi, 29 Aprilie 2021, 19:58
1183
Primul trimestru al anului 2021 a adus o primă confirmare: traficul de mărfuri din porturile maritime românești va avea o evoluție bună în următoarea perioadă, în ciuda constrângerilor și piedicilor provocate de pandemia Covid-19, de scăderea consumului și recesiunea economică la nivel mondial.

Ieri, 28 aprilie 2021, se aflau sub operațiuni de încărcare – descărcare 38 de nave, din care: 32 de nave la Constanța, cinci nave în zona Midia și o navă la Mangalia. Marea lor majoritate sunt nave de capacitate mică și medie. Alte trei nave așteptau să intre la descărcare. Pentru următoarele trei săptămâni și-au anunțat sosirea în porturile maritime românești 70 de nave, din care 21 de portcontainere.

x x x

Stimați cititori, porturile maritime românești au încheiat primele trei luni din 2021 cu un trafic general de mărfuri în creștere cu 1,38% față de cel consemnat în aceeași perioadă din 2020, când încă nu se declanșase pandemia Covid. Împreună, porturile Constanța (plus zona Midia) și Mangalia au derulat 15.682.252 tone.

Dacă ritmul fluxurilor de mărfuri se va menține până la sfârșitul anului cel puțin la același nivel, porturile maritime românești vor încheia anul 2021 cu un trafic de peste 62,729 de milioane de tone, mai mare cu cel puțin 1% față de anul 2020.

Marfă a fost, îndeosebi cereale, hidrocarburi, minereuri, cărbune, îngrășăminte și produse containerizate, astfel că transportatorii au profitat de vremea blândă pentru a-și duce la bun sfârșit contractele. Rețelele feroviare și rutiere care leagă porturile cu țara și Europa n-au mai fost blocate de zăpezi, iar navigația pe Dunăre nu a mai fost afectată de secetă ori îngheț.

Traficul maritim s-a ridicat la 11.574.352 tone (în scădere cu 2,79% față de aceeași perioadă din 2020), iar cel fluvial, la 4.107.900 tone (mai mare cu 15,29%).

x x x

Constanța - cel mai mare port românesc - a manipulat 13.951.869 tone de mărfuri, cu 0,52% mai mult față de ianuarie - martie 2020. Au influențat pozitiv creșterea cantităților de: minereuri și deșeuri metalice (+56,65%), cărbune (+20,97%), produse alimentare (+32,29%), produse chimice (+41,95%), minerale brute și neprelucrate (+20,81%).

În structura fluxurilor de mărfuri nu s-au produs schimbări semnificative. Cerealele și semințele uleioase au reprezentat 41,37% din totalul fluxurilor de mărfuri derulate. Ponderi importante au înregistrat: minereurile și deșeurile metalice (14,26%), mărfurile containerizate (10,82%), hidrocarburile (9,96%), îngrășămintele și produsele chimice (9,79%), combustibilii solizi (6,72%) și produsele metalice (3,61%).

În perioada de referință, traficul de containere din portul Constanța a totalizat 1.510.235 tone, respectiv 152.565 TEU (containere standard), fiind mai mic cu 4,48%, în tone, și cu 5,63%, în TEU.

x x x

În lunile ianuarie – martie 2021, zona petrolieră Midia a derulat un trafic total de 1.663.302 tone de mărfuri, cu 9,02% mai mare decât în aceeași perioadă din 2020. Hidrocarburile, care dețin o pondere de 91,97% în totalul mărfurilor manipulate la Midia, au înregistrat o creștere de 11,54%.

x x x

Micuțul port Mangalia a manipulat 67.081 tone de mărfuri, cu 3,73% mai mult decât în ianuarie - martie 2020. În structură, cimentul reprezintă 56,23% din traficul total, produsele petroliere – 32,71%, iar produsele metalice – 6,83%.

x x x

Pe malul opus al Mării Negre, porturile rusești au raportat un trafic de 60,9 milioane de tone de mărfuri, în scădere cu 5,2% față de perioada ianuarie - martie 2020. Novorossiysk - cel mai mare port al Federației Ruse - a manipulat 35,0 milioane tone de mărfuri, cu 12,1% mai puțin decât în același interval de timp al anului precedent. În celelalte porturi rusești, situația a fost următoarea: Tuapse – 6,4 milioane de tone (-2,6%), Kavkaz – 3,0 milioane de tone (-4,2%), Taman – 7,4 milioane de tone (+33,7%), Rostov pe Don – 4,0 milioane de tone (-6,9%).



Pagina a fost generata in 0.3196 secunde