Bucurie, diversitate culturală şi clienţi încântaţi, la aniversarea cora 10 ani

Joi, 29 Iulie 2021, 00:01
1190
cora City Park a împlinit 10 ani de la înfiinţare. La 28 iulie 2011 se deschidea unul dintre cele mai mari hipermarketuri din Constanţa. La ceas aniversar, clienţii cora au fost întâmpinaţi cu un program artistic susţinut de ansambluri multietnice din Dobrogea şi de multe promoţii la cumpărături.





De un deceniu cora City Park oferă constănţenilor şi turiştilor care-i trec pragul în număr mare, mai ales vara, cele mai proaspete produse la preţuri promoţionale. Aflat la parterul mall-ului cu acelaşi nume, în zece ani de activitate, cora City Park a trecut prin transformări benefice realizate în sprijinul clienţilor săi. Şi-a extins spaţiul, a regândit raioanele de produse pentru un flux al mărfurilor uşor şi la îndemâna clienţilor. Cele mai exigente şi rafinate gusturi şi dorinţe culinare pot fi satisfăcute la raioanele dedicate deliciilor acvatice, măcelărie, panificaţie şi cofetărie, gastronomie şi produselor gourmet. A venit cu servicii noi, diversificate cum ar fi, reciclarea uleiului uzat sau colectarea rablelor electrocasnice şi toate pentru a veni în sprijinul clienţilor. În perioada pandemiei de coronavirus a dezvoltat zona de livrări la domiciliu, ajungând astăzi să acopere toată Consţanţa şi 13 localităţi limitrofe. La ceas aniversar, directorul cora City Park, Cristian Năstase ne-a declarat că se simte împlinit pentru că, în tot acest timp, a reuşit să transforme un magazin într-un hipermarket. Și, cel mai important, a construit o echipă, ca o familie. „În zece ani ne-am modificat de trei ori şi ne-am reinventat de patru sau cinci ori. Anul trecut a fost cel mai complicat dar am primit sprijin din partea clienţilor din proximitate, iar astăzi, pot să spun că avem un an mai bun decât 2019. Ceea ce demonstrează că toate eforturile noastre au fost posibile cu aportul major al colegilor mei”, a subliniat directorul cora City Park.

De zece ani în sprijinul comunităţilor

De un deceniu, hipermarketul constănţean cora City Park s-a împlicat şi în susţinerea unor cauze umanitare, cum ar fi strângerea de fonduri pentru dotarea secţiilor de pediatrie ale Spitalului Judeţean Constanţa, în activităţi sportive, în sprijinirea comunităţilor locale. De asemenea, a fost prezent de câte ori a fost solicitat să fie alături de licee, de şcoli, de grădiniţe, de universităţi la activităţile pe care acestea le-au organizat. „Sunt multe ONG-uri cu care am colaborat şi am făcut acţiuni frumoase în beneficiul comunităţii. Am fost alături de Crucea Roşie, de Rotaract, de toţi partenerii cu care am colaborat foarte bine de-a lungul anilor. Ne-am alăturat campaniilor de donare de sânge, de donare de cărţi, de plantare de copaci. Am contribuit la strângerea de fonduri pentru inundaţii şi îngheţ”, a explicat Cristian Năstase.



Şi, pentru că este un manager vizionar, vede comerţul la un alt nivel peste un deceniu. „Comerţul se va schimba clar. Va fi diferit de cum îl vedem noi azi. Românii sunt însă tributari contactului direct cu produsul, cu prezenţa fizică în magazin. Cu siguranţă va fi un hibrid între comerţul tradiţional şi e-commerce. Ne dorim în viitorul apropiat să dezvoltăm partea de livrări drive, să fie sub trei minute, adică, faci comandă online, plăteşti şi vii şi ridici cumpărăturile direct din maşină. Ne dorim să diversificăm gama şi să punem accent pe produsele sezoniere”, a adăugat directorul cora City Park.



Muzică bună, bucurie și un tort delicios

Şi pentru că a fost un moment aniversar, aşa cum se întâmplă în fiecare an la cora City Park, clienţii, turiştii şi marea familie cora, s-au bucurat de muzica şi dansurile multietnice şi de un tort gigantic. În plus, i-au încântat pe cei prezenţi la orele amiezii în hipermarket, ansambluri folclorice de români, tătari, turci, greci şi lipoveni. „Ne place mult spectacolul. Suntem în vacanţă şi am trecut să luăm ceva de mâncare de la cora City Park. Este multă bucurie şi ne place”, ne-a declarat Maria Toma, turistă din Bârlad care a venit cu familia la mare. „Eu stau aproape, vin mereu ca să cumpăr de la cora. Au promoţii în fiecare zi, iar azi ştiam că este specatacol. La cora nu fac doar cumpărături, dar sunt şi multe activităţi culturale, şi lansări de carte, au invitaţi cântăreţi de la Bucureşti este foarte frumos”, ne-a spus Aneta Cosma, pensionară constănţeancă. La aniversare au participat şi mulţi angajaţi din magazin care au savurat momentele. „Lucrez de nouă ani la cora City Park şi sunt mulţumită. În fiecare an de ziua noastră este aşa spectacol. Domnul director este sufletul echipei, are grijă de noi toţi să fim bine. Pot spune că mă simt ca într-o familie”, ne-a mărturisit Victoria Lazăr, casieră în cora City Park.



Echipa „Cuget Liber” le urează „La mulţi ani! Şi la cât mai multe realizări frumoase!”





Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.1754 secunde