Descoperire interesantă la mormântul Hypogeu! Despre ce este vorba

Marţi, 27 Aprilie 2021, 17:48
2488
Luna aceasta, arheologii de la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC) au demarat lucrările pentru salvarea şi punerea în valoare a mormântului pictat Hypogeu, de pe strada Ştefan cel Mare. La faţa locului, specialiştii au descoperit, de curând, cu ocazia lucrărilor de eliberare de sarcină arheologică, un nou mormânt de inhumaţie. Cel mai probabil, ne-a declarat arh. Constantin Chera, acesta datează din secolele III-IV.

Reamintim că mormântul Hypogeu a fost scos la lumină în ziua de 25 februarie 1988, când a fost descoperit în aria uneia dintre necropolele antice ale Tomisului, în apropierea falezei de la „Zorile”, un monument de o valoare cu totul ieşită din comun: o cameră funerară cu pictură murală. Cavoul familial are planul dreptunghiular şi este prevăzut cu un culoar de acces. Ceea ce conferă acestui lăcaş o valoare cu totul deosebită este realizarea artistică a interiorului. Astfel, peste tencuiala care acoperă în totalitate materialul de construcţie, a fost pictată în tehnica a seco, o amplă suită de reprezentări antropomorfe, zoomorfe şi fitomorfe.

Precizăm că întregul monument a fost pictat urmărindu-se o compartimentare specifică (arcade, pereţi, boltă). Inventarul funerar este reprezentat de obiectele personale cu care una dintre defuncte a fost înmormântată: un mic recipient din argint, mai multe mărgele poliedrice faţetate, două brăţări din sârme răsucite de bronz, un unguentarium fusiform din sticlă, cu bulb la mijloc. Cavoul tomitan poate fi încadrat cronologic în epoca lui Constantin cel Mare şi până la începutul veacului al V-lea p.Chr. 



Pagina a fost generata in 0.3037 secunde