Zeci de copii cu COVID, depistaţi zilnic la Urgenţe

169
Zeci de copii cu COVID, depistaţi zilnic la Urgenţe - copii-1632240555.jpg
6.789 de cazuri noi au fost înrgistrate astăzi, 21 septembrie. 1.043 s-au înregistrat la copii şi adolescenţi. 


Potrivit Antena3.ro, asta înseamnă că peste 15% din totalul numărului de persoane confirmate în ultimele 24 de ore, se află în categoria de vârstă 0-19 ani, conform datelor oficiale.


Sabrina Preda a prezentat datele oficiale care arată cum au evoluat infectările în rândul copiilor.

"Dacă ne uităm la data de 1 septembrie, miercuri, vedem foarte clar. Între vârsta de 0-9 ani au fost confirmate 56 de noi cazuri, iar la 10-19 ani, 111.

Ce se întâmplă însă peste aproape două săptămâni, luni, 13 septemebrie, atunii când începe noul an şcolar.


Vedem în categoria de vârstă 0-9 ani, 96 de noi cazuri, iar la 10-19, 125. După ce copiii s-au întors din vacanţă, au revenit în bănci, au fost testaţi în interiorul şcolilor


"În fiecare zi de gardă, sunt depistaţi 10 copii. O parte necesită internare pe secţia COVID. În acest moment, toate locurile sunt plline. Am demarat formalităţile de a transforma încă 15 paturi pentru COVID şi aproape putem pune la dispoziţie încă 10 paturi de ATI COVID", a declarat Raluca Alexandrescu, purtător de cuvânt Spitalul Grigore Alexandrescu.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.2624 secunde