Israelul a atacat din nou Fâşia Gaza, după ce Hamas a trimis baloane incendiare

Sâmbătă, 19 Iunie 2021, 12:01
371
Israelul a lovit din nou Fâşia Gaza, ca răspuns la baloanele incendiare trimise de Hamas pe teritoriul său în ultimele trei zile. Cu puțin înainte de miezul nopții, armata israeliană a anunţat că avioanele sale de luptă au vizat poziții ale mișcării islamiste. Încă nu sunt informaţii privind eventuale victime. Este a doua rundă de lovituri de la sfârșitul războiului fulger de luna trecută. Hamas a ripostat cu focuri de artilerie asupra satelor israeliene din apropierea graniţei şi a dronelor de pe cer. Forţele israeliene susţin că raidurile sale au vizat o ţintă militară a Hamas din oraşul Gaza şi una de lansare a rachetelor, situată în Khan Younes, în sudul enclavei aflate de 15 ani sub blocadă israeliană. Totodată, şeful armatei israeliene, generalul Aviv Kohavi, a cerut militarilor să „sporească pregătirea armatei” pentru o „serie de scenarii”, inclusiv „reluarea ostilităţilor”. Confruntările de luna trecută s-au soldat cu moartea a 260 de palestinieni, printre care copii şi adolescenţi, şi 13 israelieni. Armistiţiul care a pus capăt celor 11 zile de conflict este acum în pericol.

Pagina a fost generata in 0.3467 secunde